Paşii Pelerinului
Info ‧ 15 minute
Descriere
Ieşirea temporară din spaţiul care ne este familiar are întotdeauna efectul de a ne trezi întrebări privind propria noastră identitate. Trecem astfel de bariera interesului acordat persoanei proprii şi depăşim ispita de a prefera comoditatea în favoarea efortului cunoaşterii. Abandonarea obişnuinţelor noastre cotidiene în vederea cultivării unei priviri orientate doar spre veşnicie reprezintă o condiţie adesea necesară a pregătirii momentului de întâlnire cu Dumnezeu. Aducând în atenţia privitorilor frumuseţea spirituală a lăcaşurilor de cult, liniştea rugăciunilor rostite în mănăstirile ortodoxe, potecile care poartă spre acele locuri ce deschid porţile sufletului, emisiunea "Paşii Pelerinului" propune un itinerariu vizual spre destinaţiile pelerinului şi aduce în prim plan operele de artă creştină şi dovezile de vrednicie a creatorilor de ziduri pline de spirit. Fiecare dintre acestea este o etapă spirituală parcursă de itinerantul aflat în căutarea lui Dumnezeu. Schiţând harta comorilor spirituale ale Ortodoxiei, realizatorii emisiunii Paşii Pelerinului aduc în prim plan operele de artă creştină şi dovezile de vrednicie a creatorilor de ziduri pline de spirit. Admirându-le, invitaţia este deja formulată spre a le descoperi pe viu.
Canale similare