Universul credinţei
30 min
Opis
La debut, numele emisiunii a fost "Lumină din lumină"; la un moment dat, însă, realizatorii au decis că "Universul credinţei" e un titlu mai cuprinzător şi, implicit, mai potrivit. Timpul a trecut cu folos: emisiunea este şi azi cea mai importantă producţie de televiziune de profil din România. În cadrul emisiunii, televiziunea publică vă oferă reportaje, interviuri, documentare, dar şi portrete de personalităţi ecleziale. Cei care o urmăresc în fiecare săptămână ştiu că emisiunea are rubrici deja consacrate – printre ele se numără: Arhiva Vieţii spirituale, Ritual, Tainele Bisericii, Lumina faptei bune, Nu pune lumina sub obroc, Duhul locului sau Monumenta Romaniae care întregesc perspectiva spirituală pe care TVR v-o propune în fiecare săptămână. La acestea se adaugă, la cererea telespectatorilor, materiale de valoare cu specific religios din arhiva Televiziunii Române. "Universul credinţei" adună, în cele din urmă, tot ceea ce e mai valoros şi mai frumos în istoria, cultura, credinţa şi spiritualitatea creştină românească. Vă aduce vorbe bune şi oameni care se ridică deasupra celor lumeşti, pace, bunătate şi înţelepciune.